canta (Dicționar de neologisme, 1986)
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
canta (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CANTA, familie de boieri din Moldova, descinsă din familia Cantacuzinilor. Mai importanți: 1. Ioan (Ioniță) C., mare spătar. Copist de cronici. 2. Nicolea C., om politic. Președinte al divanului domnesc sub Mihail Sturdza; ministru de Interne (1835, 1857); înverșunat antiunionist.
canta (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Canta (Spătarul Ioan) m. cronicar român care a lăsat o mică cronică despre evenimentele contemporane ale Moldovei (1741-1769).