canceu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CANCEU (‹
magh.)
s. n. Cană de ceramică smălțuită și decorată, înaltă, cu gîtul strîmt, cu buza largă și cu mîner; răspîndită în Transilvania.
canceŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)cancéŭ n., pl.
eĭe (ung.
kancsó. V.
borcan).
Trans. Cană mare de scos vin. Canciog. – Și
cînceu.canceu (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cancéu, canceauă, s.n. – Cană mare din ceramică sau sticlă pentru lichide: „Pe masă canceu cu vin, / Lângă el paharu plin” (Bilțiu 1996: 387). – Din magh. kanczó „carafă, cană„.