cancan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CANCÁN1, cancanuri, s. n. (Franțuzism) Vorbe răutăcioase răspândite pe seama cuiva; bârfeală. – Din
fr. cancan.cancan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CANCÁN2, cancanuri, s. n. Numele unui dans de cabaret răspândit în Franța, mai ales în a doua jumătate a
sec. XIX, executat numai de femei; melodie după care se execută acest dans; french-cancan. – Din
fr. cancan.cancan (Dicționar de neologisme, 1986)CANCÁN s.n. 1. (
De obicei la pl.) Vorbe răutăcioase spuse la adresa cuiva; bârfeală.
2. Dans excentric de cabaret, dansat numai de femei pe o melodie bazată pe ritmul cadrilului; french-cancan. [Pl.
-uri. / < fr.
cancan, cf. lat.
quanquam – cu toate că].
cancan (Marele dicționar de neologisme, 2000)CANCÁN1 s. n. vorbe răutăcioase la adresa cuiva; bârfă. (< fr.
cancan)
cancan (Marele dicționar de neologisme, 2000)CANCÁN2 s. n. dans excentric francez de cabaret, executat numai de femei, pe o melodie bazată pe ritmul cadrilului; french-cancan; melodia corespunzătoare. (< fr.
cancan)
cancan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cancan, cancanuri s. n. 1. scandal, bârfă.
2. petrecere, orgie.
cancan (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CANCÁN, cancanuri, s. n. (Franțuzism) Vorbe răutăcioase răspândite pe seama cuiva. –
Fr. cancan.cancan (Dicționaru limbii românești, 1939)*cancán n., pl.
e și
urĭ (fr.
cancan, discurs universitar, flecărire, bîrfire, d. lat.
quamquam, „deși”, cuvînt cu care începeaŭ de multe orĭ discursurile universitare). Intrigĭ saŭ fapte scandaloase;
se ține numaĭ de cancanurĭ. Un contradans francez scandalos:
a juca cancanu.cancan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cancán s. n.,
pl. cancánuricancan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cancan n. contradanț francez cu figuri necuviincioase (la balurile publice):
am jucat și cancanul AL.