caloĭan - explicat in DEX

caloian (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să aducă ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.

caloian (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
caloián (-iéni), s. m. – Păpușă sau idol de lut, pe care țăranii le îngroapă în a treia zi de joi după Paști, pentru a aduce ploaie. Sl. kaljenŭ „de argilă”, datorită materiei prime (Candrea, Noua Revistă Română, II, (1900), p. 94-7; DAR). După vechea tradiție, abandonată, a filologiei romantice, este legat de numele lui Ioan I sau Caloioannes, țar al româno-bulgarilor la începutul sec. XIII. Nu pare probabilă nici legătura pe care o propune Giuglea, Dacor., X, 108, cu alb. llohë „ploaie”.

caloian
CALOIÁN s. n. 1. Obiect de ritual folcloric în forma unei păpuși sau a unui idol de lut împodobit cu flori, pe care, în timp de secetă, țăranii îl îngropau sau îl aruncau în apă, ca să aducă ploaie. 2. Obicei cu același nume, de invocare a ploilor benefice, aducătoare de bogăție. – Cf. sl. kalenŭ „de argilă“.

caloĭan (Dicționaru limbii românești, 1939)
caloĭán m., pl. ĭenĭ (vsl. kalĭenŭ, de lut. Cp. și cu rus. haluĭánŭ, om necĭoplit. V. scaloĭan). Munt. Est. Dobr. Mold. Un mic chip de lut în formă de om pe care, în Joĭa a treĭa după Paște și cînd e secetă, îl fac copiiĭ la țară, îl pun pe o scîndurică, îl împodobesc cu florĭ și cu cojĭ de oŭă roșiĭ și-ĭ daŭ drumu pe o apă curgătoare bocindu-l cu Ĭene, Ĭene, Coloĭene! în credință că asta va aduce ploaĭe.

caloian (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
caloián s. m.

caloian (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Caloian (Scaloian) m. numele chipului de lut (îmbrăcat țărănește și împodobit cu flori) pe care fetițe de la 5—6 ani îl pun într’un coșciug și-l îngroapă pe câmp, intonând un fel de bocet: Iane, Iane, Caloiane ! Această datină se practică în Moldova și în Dobrogea, a treia Marți după Paști. [Probabil nume propriu].

caloian (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Caloian m. V. Asanești.

caloian (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să invoce ploaie. [Pr.: -lo-ian] — Cf. sl. kalenŭ.