calm (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALM, -Ă, calmi, -e, adj.,
s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ◊
Calm ecuatorial = zonă îngustă de o parte și de alta a ecuatorului, cu presiune atmosferică scăzută, vânturi slabe și ploi abundente.
Calm tropical = zonă aflată între zona alizeelor și cea a vânturilor dominante de vest.
Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit.
2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit;
p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil.
II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei.
2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact în acțiuni, în vorbire. ♦ Pace sufletească, lipsă de frământări. – Din
fr. calme.calm (Dicționar de neologisme, 1986)CALM s.n. 1. Stare de lipsă a oricărei mișcări; liniște deplină. ♦ Încetare a vântului. ♦ (
La pl.) Zone oceanice în care predomină o vreme complet liniștită sau în care vânturile sunt foarte slabe și au direcții variate.
2. Stăpânire de sine, liniște; tact în acțiuni etc.; sânge rece. //
adj. 1. În stare de liniște deplină, lipsit de agitație.
2. Stăpânit, cumpănit, liniștit; potolit, așezat. [Pl.
-muri. / < fr.
calme, it.
calmo].
calm (Marele dicționar de neologisme, 2000)CALM, -Ă I.
adj. 1. în stare de liniște deplină. 2. stăpânit, cumpănit, liniștit; potolit, așezat. II. s. n. 1. stare de nemișcare; liniște deplină. ♦ ~ ecuatorial = zonă de presiune atmosferică scăzută, a celor două emisfere ale globului terestru, caracterizate prin lipsa vântului și mișcări ascendente. ◊ zonă oceanică în care predomină o vreme complet liniștită sau în care vânturile sunt foarte slabe. 2. stăpânire de sine, liniște; tact în acțiuni etc.; sânge rece. (< fr.
calme)
calm (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALM1 s. n. 1. Stare de liniște deplină. ♦
Fig. Pace sufletească, lipsă de frământări.
2. Stăpânire de sine, sânge rece. –
Fr. calme.calm (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALM2, -Ă, calmi, -e, adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦
Fig. (Despre viața omului) Care are o desfășurare liniștită.
2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește;
p. ext. potolit, domol. –
Fr. calme.calm (Dicționaru limbii românești, 1939)*calm, -ă adj. (fr.
calme, d. it.
calmo). Potolit, liniștit:
om calm, mare calmă. S. n., pl.
urĭ (fr.
calme, d. it.
calma). Liniște (în natură orĭ în suflet):
calmu apelor, a-țĭ păstra calmu.calm (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calm1 adj. m.,
pl. calmi; f. cálmă, pl. cálmecalm (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calm2 s. n., (stări atmosferice)
pl. cálmuricalm (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calm a. liniștit. ║ n. încetare totală a vântului, liniște.
calm (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALM, -Ă, calmi, -e, adj.,
s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit.
2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit;
p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil.
II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊
Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse.
Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale.
Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații.
2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. — Din
fr. calme.