calitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri.
2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău);
p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊
Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare.
3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊
Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., fiind...
4. (La jocul de șah) Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal. – Din
fr. qualité, lat. qualitas, -atis.calitate (Dicționar de neologisme, 1986)CALITÁTE s.f. 1. Categorie filozofică prin care se desemnează sistemul însușirilor esențiale ale unui obiect, ale unui fenomen etc., în virtutea cărora el este obiectul, fenomenul dat și nu altul.
2. Însușire (bună sau rea); (
p. restr.) caracteristică pozitivă. ♦ (
Log.) Însușire a unei judecăți predicative de a fi afirmativă sau negativă.
3. Situație, poziție, titlu, condiție care constituie sau dă un anumit drept. ♦ Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal la jocul de șah. [< lat.
qualitas, cf. fr.
qualité, it.
qualità].
calitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)CALITÁTE s. f. 1. sinteza laturilor și însușirilor esențiale ale obiectelor, fenomenelor sau proceselor. 2. însușire (bună sau rea); caracteristică pozitivă. ◊ (log.) însușire a unei judecăți predicative de a fi afirmativă sau negativă. 3. situație, poziție, titlu, condiție care constituie sau dă un anumit drept. ◊ (șah) diferența de valoare dintre un turn și un nebun sau un cal. (< fr.
qualité, lat.
qualitas)
calitate (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CALITATE (‹
fr.,
lat.)
s. f. 1. (
FILOZ.) Determinare nemijlocită și nemăsurabilă a naturii sau a felului de a fi al unui obiect, care face ca acesta să fie ceea ce este, iar, dacă dispare, să înceteze de a fi ceea ce este. ♦
Calități primare (originare) = proprietăți inerente corpurilor, inseparabile de ideea de materie, fie că le percepem sau nu: soliditatea, întinderea, forma, numărul, mișcarea și repaosul.
Calități secundare (derivate) = proprietăți sensibile care există în corpuri doar ca posibilități de a produce senzații prin organele noastre de simț: culoare, sunet, miros, gust etc.
2. (
LOG.) Proprietate formală a propozițiilor categorice. După
c., propozițiile sînt afirmative sau negative.
3. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău),;
p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. ♦ (
EC.)
Calitatea producției = noțiune economică complexă și dinamică al cărei conținut exprimă însușirile întregului proces de producție, ale ansamblurilor produselor rezultate, ale laturilor activității de concepție, ale tehnologiei de fabricație, ale nivelului organizării producției. ♦
Calitatea vieții = categorie sociologică desemnînd totalitatea posibilităților oferite individului de către societate în vederea organizării existenței sale după cerințele și dorințele proprii. ♦ Loc.
În calitate de... = cu dreptul de..., ca..., fiind...
calitate (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor esențiale care determină un fenomen și care, schimbându-se prin salturi în urma acumulărilor cantitative, dau naștere altui fenomen cu trăsături esențiale superioare primului.
2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); (prin restricție) caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊
Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare.
3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊
Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., ca..., fiind... –
Fr. qualité (
lat. lit. qualitas, -atis).
calitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*calitáte f. (lat.
quálitas, -átis, d.
qualis, care, ce fel). Natură, esență a unuĭ lucru, ca
bunătatea, albeața, rătunzimea [!] ș. a. Talent, dispozițiune fericită:
acest copil are calitățĭ. Nobleță [!]:
om de calitate. Titlu:
a lua calitatea de prezident. În calitate de, ca, cu titlu de:
în calitate de părinte. V.
călitură.calitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calitáte s. f.,
g.-d. art. calitắții; pl. calitắțicalitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calitate f.
1. ceea ce face ca un lucru să fie așa sau altminterea, bun sau rău, mare sau mic;
2. dispozițiunea sufletului, a spiritului:
calități bune, rele; 3. naștere ilustră, nobleță:
persoană de calitate; 4. titlu ce conferă un drept:
calitate de tutor; în calitate de, cu titlul de, ca.
calitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri.
2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău);
p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊
Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare.
3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊
Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., fiind...
4. (La jocul de șah) Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal. — Din
fr. qualité, lat. qualitas, -atis.