calicesc - explicat in DEX

calicesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Calic + suf. -esc.

calicesc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Din calic + suf. -esc.

calicesc (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) calicésc, -eáscă adj. De calic: lux calicesc.

calicesc (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) calicésc v. tr. Fam. Schilodesc, ologesc, lovesc răŭ: Auleŭ! M´aĭ calicit! Prefac în calic. Sărăcesc, aduc la sărăcie: războĭu a calicit țara. V. intr. Ajung sărac: cartoforu a calicit. Cerșesc: umbla calicind. V. refl. Mă milogesc, mă rog umilit. Mă scumpesc, mă chirinogesc, mă arăt zgîrcit.

calicesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
calicésc (rar) adj. m., f. caliceáscă; pl. m. și f. calicéști

calicesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. — Calic + suf. -esc.