calic - explicat in DEX

calic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar¹. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika.

calic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
calíc (calícă), adj. – 1. Paralitic, damblagiu. – 2. Cerșetor. – 3. Sărman, nenorocit. – 4. Avar, zgîrcit. Sl. kalika „pelerin” (Miklosich, Fremdw., 94; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. rut. kalika „invalid”. Schimbarea semantică se explică prin mulțimea de paralitici și invalizi care luau parte la pelerinaje, și care în general trăiau din pomeni. Der. calicesc, adj. (de calic, de cerșetor); calicește, adv. (ca un calic); calicenie, s. f. (zgîrcenie); calici, vb. (a ologi, a schilodi, a sărăci, a ruina; a ajunge sărac lipit; a cere de pomană, a cerși; a se zgîrci); calicie, s. f. (sărăcie; zgîrcenie, avariție); calicime, s. f. (mulțime de cerșetori); calicos, adj. (zgîrcit).

calic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Cerșetor. 2. Zgârcit, avar. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă. – Ucr. kalika.

calic (Dicționaru limbii românești, 1939)
calíc m. (rut. kalika, om mutilat, vsl. „pelerin, nomad”, d. pers. kâlak, diform). Cerșitor [!], milog. Adj. Sărac de tot: om calic, țară calică. Munt. Mare avar, chirnog. Calic lipit pămîntuluĭ, extrem de sărac. V. colduș.

calic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce

calic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
calic a. și m. 1. Mold. sărac lipit, cerșetor: o să prefacă neamul în turmă de calici AL.; 2 sgârcit: e calic nevoie mare; 3. mișel, om de nimica. [Slav. KALIKA, sărman, pelerini].

calic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar¹. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). — Din ucr. kalika.