butură - explicat in DEX

butură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturugă. 2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarcă. [Var.: bútur, búture s. m.] – Cf. butuc.

butură (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
BUTURĂ, Valeriu (1910-1989, n. Sălciua, jud. Alba), etnograf român. Studii și cercetări în etnobotanică, instalații tehnice țărănești, agricultura tradițională („Muzeul etnografic al Transilvaniei”, „Etnografia poporului român. Cultura materială”, „Enciclopedie de etnobotanică românească”, „Etnografia Transilvaniei”).

butură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc; buturugă. 2. Ciot. 3. Trunchi scorburos. – Din but[uc] + suf. -ură.

butură (Dicționaru limbii românești, 1939)
bútură f., pl. ĭ (cp. cu budăĭ). Trans. Scorbură.

butură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bútură (reg.) s. f., g.-d. art. búturii; pl. búturi

butură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturugă. 2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarcă. [Var.: bútur, búture s. m.] — Cf. butuc.