butură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÚTURĂ, buturi, s. f. (
Reg.)
1. Butuc (
1); buturugă.
2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot.
3. Trunchi scorburos; butoarcă. [
Var.:
bútur, búture s. m.] –
Cf. butuc.