butonieră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUTONIÉRĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture);
p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [
Pr.:
-ni-e-] – Din
fr. boutonnière.butonieră (Dicționar de neologisme, 1986)BUTONIÉRĂ s.f. 1. Deschizătură mică, tivită pe margine, la haine sau rufe, în care se încheie un nasture; mică tăietură în reverul unei haine bărbătești; (
p. ext.) parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insignă etc.
2. (
Geol.) Depresiune excavată în zona centrală a unui dom (
2), mărginită de cueste situate față în față și închisă la un capăt în formă de potcoavă. [Pron.
-ni-e-. / < fr.
boutonnière].
butonieră (Marele dicționar de neologisme, 2000)BUTONIÉRĂ s. f. 1. deschizătură, tivită pe margine, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture; mică tăietură la reverul unei haine bărbătești. 2. depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom
1 (2), mărginită de cueste situate față în față. 3. mică incizie în piele care permite accesul în plan subiacent. (< fr.
boutonière)
butonieră (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUTONIÉRĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture);
p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [
Pr.:
-ni-e-] –
Fr. boutonnière.butonieră (Dicționaru limbii românești, 1939)*butoniéră f., pl.
e (fr.
bounnière, it.
bottoniera).
Barb. Cheotoare.
butonieră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)butoniéră (-ni-e-) s. f.,
g.-d. art. butoniérei; pl. butoniérebutonieră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)butonieră f. gaura hainei unde se petrece butonul.
butonieră (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUTONIÉRĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture);
p. ext. parte a reverului cu o astfel de tăietură, unde se înfige o floare, o insignă etc. [
Pr.:
-ni-e-] – Din
fr. boutonnière.