butonieră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUTONIÉRĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture);
p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [
Pr.:
-ni-e-] – Din
fr. boutonnière.