butonieră - explicat in DEX

butonieră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUTONIÉRĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. boutonnière.

butonieră (Dicționar de neologisme, 1986)
BUTONIÉRĂ s.f. 1. Deschizătură mică, tivită pe margine, la haine sau rufe, în care se încheie un nasture; mică tăietură în reverul unei haine bărbătești; (p. ext.) parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insignă etc. 2. (Geol.) Depresiune excavată în zona centrală a unui dom (2), mărginită de cueste situate față în față și închisă la un capăt în formă de potcoavă. [Pron. -ni-e-. / < fr. boutonnière].

butonieră (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BUTONIÉRĂ s. f. 1. deschizătură, tivită pe margine, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture; mică tăietură la reverul unei haine bărbătești. 2. depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom¹ (2), mărginită de cueste situate față în față. 3. mică incizie în piele care permite accesul în plan subiacent. (< fr. boutonière)

butonieră (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUTONIÉRĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Fr. boutonnière.

butonieră (Dicționaru limbii românești, 1939)
*butoniéră f., pl. e (fr. bounnière, it. bottoniera). Barb. Cheotoare.

butonieră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
butoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. butoniérei; pl. butoniére

butonieră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
butonieră f. gaura hainei unde se petrece butonul.

butonieră (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUTONIÉRĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului cu o astfel de tăietură, unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. boutonnière.