buruienos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BURUIENÓS, -OÁSĂ, buruienoși, -oase, adj. (Despre un loc) Năpădit de buruieni; unde cresc multe buruieni. ♦
Fig. (Despre stil, vorbire) Stufos, încâlcit; neîngrijit, vulgar. –
Buruiană +
suf. -os.buruienos (Dicționar de argou al limbii române, 2007)buruienos, -oasă, buruienoși, -oase adj. (d. limbaj, cuvinte) trivial, obscen.
buruienos (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BURUIENÓS, -OÁSĂ, buruienoși, -oase, adj. (Despre un loc) Năpădit de buruieni; favorabil creșterii buruienilor. – Din
buruieni (
pl. lui
buruiană) +
suf. -os.buruĭenos (Dicționaru limbii românești, 1939)buruĭenós, -oásă adj. (d.
buruĭană). Plin de buruĭene.
Fig. Neplivit, incult. Adv.
a vorbi buruĭenos.buruienos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)buruienós adj. m.,
pl. buruienóși; f. buruienoásă, pl. buruienoáseburuienos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)buruienos a. plin de buruieni sau bălării:
ard movili buruienoase scoțând fumuri cenușii AL.
buruienos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BURUIENÓS, -OÁSĂ, buruienoși, -oase, adj. (Despre un loc) Năpădit de buruieni; unde cresc multe buruieni. ♦
Fig. (Despre stil, vorbire) Stufos, încâlcit; neîngrijit, vulgar. —
Buruiană +
suf. -os.