bulbucătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BULBUCĂTÚRĂ, bulbucături, s. f. Proeminență rotunjită, protuberanță. –
Bulbuca +
suf. -ătură.bulbucătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BULBUCĂTÚRĂ, bulbucături, s. f. Proeminență rotundă a unui lucru; protuberanță. – Din
bulbuca +
suf. -(ă)tură.bulbucătură (Dicționaru limbii românești, 1939)bulbucătúră f., pl.
ĭ (d.
bulbucat). Protuberanță, unflătură, proeminență rătundă:
bulbucăturile creĭeruluĭ.bulbucătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bulbucătúră s. f.,
g.-d. art. bulbucătúrii; pl. bulbucătúribulbucătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BULBUCĂTÚRĂ, bulbucături, s. f. Proeminență rotunjită, protuberanță. —
Bulbuca +
suf. -ătură.