bulbucat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BULBUCÁT, -Ă, bulbucați, -te, adj. Ieșit în afară, formând o proeminență; umflat. ♦ (Despre ochi) Larg deschis, holbat. –
V. bulbuca.bulbucat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BULBUCÁT, -Ă, bulbucați, -te, adj. Ieșit în afară; formând o proeminență rotundă. ♦ (Despre ochi) Holbat. –
V. bulbuca.bulbucat (Dicționaru limbii românești, 1939)bulbucát, -ă adj. (d.
bulbuc). Boboșat, protuberant, unflat ca un bulb:
ochĭ bulbucațĭ. În sud
bolbocat (ChN. I, 233 și 251),
bobolcat și
bobîlcat.bulbucat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bulbucat a. globulos și ieșit din orbite:
’și aruncă pocitura bulbucații ochi de broască EM.
bulbucat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BULBUCÁT, -Ă, bulbucați, -te, adj. Ieșit în afară, formând o proeminență; umflat. ♦ (Despre ochi) Larg deschis, holbat. —
V. bulbuca.