bulbuc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc.
2. Corp sferic (ca o bășică).
II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (
Trollius europeaeus).
2. (La
pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (
Campanula trachelium). – Formație onomatopeică.