bulbuca - explicat in DEX

bulbuca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.

bulbuca (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A bulbuci. – Lat. *volvicare (= volvere).

bulbuca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bulbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 bulbúcă

bulbucà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bulbucà (bulbucì) v. a clocoti (de valuri), a scoate bășici, a curge cu sgomot. [Onomatopee exprimând sgomotul cu care apa agitată iese dintr’un izvor sau dintr’o sticlă].

bulbuca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. — Cf. b u 1 b u c.