bulbuca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BULBUCÁ, bulbúc, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba.
2. Intranz. și
refl. (Despre apă, la
pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. –
Cf. bulbuc.bulbuca (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BULBUCÁ, bulbúc, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A (se) holba.
2. Intranz. și
refl. (Despre apă, la
pers. 3) A bulbuci. –
Lat. *volvicare (= volvere).bulbuca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bulbucá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
bulbúcăbulbucà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bulbucà (bulbucì) v. a clocoti (de valuri), a scoate bășici, a curge cu sgomot. [Onomatopee exprimând sgomotul cu care apa agitată iese dintr’un izvor sau dintr’o sticlă].
bulbuca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BULBUCÁ, bulbúc, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba.
2. Intranz. și
refl. (Despre apă, la
pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. —
Cf. b u 1 b u c.