bubuitură - explicat in DEX

bubuitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. [Pr.: -bu-i-] – Bubui + suf. -tură.

bubuitură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. – Din bubui + suf. -(i)tură.

bubuitură (Dicționaru limbii românești, 1939)
bubuitúră f., pl. ĭ. Zgomot de tunet orĭ de descărcărĭ de tunurĭ, detunătură.

bubuitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bubuitúră (-bu-i-) s. f., g.-d. art. bubuitúrii; pl. bubuitúri

bubuitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bubuitură f. bubuit prelungit.

bubuitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. [Pr.: -bu-i-] — Bubui + suf. -tură.