bubuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUBUÍT s. n. Faptul de
a bubui; zgomot înfundat și puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc.; bubuire, bubuitură. –
V. bubui.bubuit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUBUÍT s. n. Faptul de
a bubui; zgomot puternic și înfundat produs de explozii, de lovituri repetate etc.
bubuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bubuít s. n.bubuit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bubuit n. sgomot mare (de tunet sau de tunuri).
bubuit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUBUÍT s. n. Faptul de
a bubui; zgomot înfundat și puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc.; bubuire, bubuitură. —
V. bubui.