bubuitor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BUBUITÓR, -OÁRE,bubuitori, -oare, adj. Care bubuie. [Pr.: -bu-i-] – Bubui + suf. -tor.
bubuitor(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BUBUITÓR, -OÁRE,bubuitori, -oare, adj. Care bubuie. – Din bubui + suf. -(i)tor.
bubuitor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) bubuitór(-bu-i-) adj. m., pl. bubuitóri; f. sg. și pl. bubuitoáre
bubuitor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BUBUITÓR, -OÁRE,bubuitori, -oare, adj. Care bubuie. [Pr.: -bu-i-] — Bubui + suf. -tor.