bubuitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. [
Pr.:
-bu-i-] –
Bubui +
suf. -tură.bubuitură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. – Din
bubui +
suf. -(i)tură.bubuitură (Dicționaru limbii românești, 1939)bubuitúră f., pl.
ĭ. Zgomot de tunet orĭ de descărcărĭ de tunurĭ, detunătură.
bubuitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bubuitúră (-bu-i-) s. f.,
g.-d. art. bubuitúrii; pl. bubuitúribubuitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bubuitură f. bubuit prelungit.
bubuitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. [
Pr.:
-bu-i-] —
Bubui +
suf. -tură.