bruftui - explicat in DEX

bruftui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftuluí vb. IV] – Bruft + suf. -ui.

bruftui (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
bruftui, bruftuiesc, v. t. 1. a certa, a dojeni. 2. a brusca (pe cineva).

bruftui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria un strat de bruft. 2. Fig. A arunca cuiva cuvinte aspre; a repezi, a brusca.

bruftui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bruftuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiésc, imperf. 3 sg. bruftuiá; conj. prez. 3 să bruftuiáscă

bruftui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftuluí vb. IV] — Bruft + suf. -ui.

bruftuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bruftuì v. 1. a tencui un zid; 2. fig. a se răsti, a brusca: începu s´o gonească și s’o bruftuiască.