brudnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRÚDNIC, -Ă, brudnici, -ce, adj. (
Reg.) Brudiu. –
Brud[iu] +
suf. -nic.brudnic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRÚDNIC1, brudnici, s. m. (
Reg.) Brudar. – Din
brod +
suf. -nic.brudnic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRÚDNIC2, -Ă, brudnici, -e, adj. (
Reg.) Brudiu. – Din
brud[iu] +
suf. -nic.brudnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)brudnic a. Mold. sburdalnic, naiv:
ca o copilă brudnică NEGR. [Și
brodiu, brudiu, origină necunoscută].
brudnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRÚDNIC, -Ă, brudnici, -ce, adj. (
Reg.) Brudiu. —
Brud[iu] +
suf. -nic.