bruft (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRUFT, brufturi, s. n. (
Reg.) Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă). –
Et. nec.bruft (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bruft (brúfturi), s. n. – Văruit, spoire cu lapte de var.
Tc.,
per. abruft „acțiunea de a uda podeaua cu apă” (Bogrea,
Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu
pol. obrzucić, din
sl. rjutiti „a zăcea”. –
Der. bruftui (
var. bruftului),
vb. (a vărui; a brusca);
bruftu(lu)ială, s. f. (văruit; dojană, ceartă). Iordan,
BF, II, 192, consideră
bruftui drept creație expresivă; în ce ne privește, credem că este expresivă numai adăugarea grupului
lu, la
var.bruft (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRUFT, brufturi, s. n. (
Reg.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria. – Postverbal al lui
bruftui.bruft (Dicționaru limbii românești, 1939)bruft n., pl.
urĭ (cp. cu
praftură). Prima tencuială nenetezită aruncată pe zid.
bruft (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bruft (
reg.)
s. n.,
pl. brúfturibruft (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bruft n. lutul moale ce zidarul aruncă pe perete. [Origină necunoscută].
bruft (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRUFT, brufturi, s. n. (
Reg.) Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă). —
Et. nec.