bruftui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. (
Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft.
2. Fig. (
Fam.) A brusca pe cineva. [
Var.:
bruftuluí vb. IV] –
Bruft +
suf. -ui.bruftui (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bruftui, bruftuiesc, v. t. 1. a certa, a dojeni.
2. a brusca (
pe cineva).
bruftui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. (
Reg.) A pune cu mistria un strat de bruft.
2. Fig. A arunca cuiva cuvinte aspre; a repezi, a brusca.
bruftui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bruftuí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. bruftuiésc, imperf. 3
sg. bruftuiá; conj. prez. 3
să bruftuiáscăbruftui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. (
Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft.
2. Fig. (
Fam.) A brusca pe cineva. [
Var.:
bruftuluí vb. IV] —
Bruft +
suf. -ui.bruftuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bruftuì v.
1. a tencui un zid;
2. fig. a se răsti, a brusca:
începu s´o gonească și s’o bruftuiască.