bronzare - explicat in DEX

bronzare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRONZÁRE, bronzări, s. f. Faptul de a (se) bronza. – V. bronza.

bronzare (Dicționar de neologisme, 1986)
BRONZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) bronza și rezultatul ei ; bronzaj. [< bronza].

bronzare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
BRONZÁRE (‹ bronza) s. f. 1. Procedeu de acoperire a unui obiect cu un strat subțire de bronz pentru a-l proteja contra coroziunii sau a-i da un aspect plăcut. ♦ Operație de acoperire a unei tipărituri proaspăt executate cu un strat de bronz, pentru a da literelor aspectul metalic și lucios al bronzului sau aurului. 2. Reflex metalic realizat pe suprafața pieilor tăbăcite, prin vopsire cu anumiți coloranți bazici.

bronzare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRONZÁRE, bronzări, s. f. Faptul de a (se) bronza.

bronzare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bronzáre s. f., g.-d. art. bronzắrii; pl. bronzắri

bronzare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRONZÁRE, bronzări, s. f. Faptul de a (se) bronza. — V. bronza.