bronz - explicat in DEX

bronz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur și mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epocă din istoria societății umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î. cr. și se caracterizează prin descoperirea metalelor și a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopsește un obiect. ♦ Culoare arămie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.

bronz (Dicționar de neologisme, 1986)
BRONZ s.n. Aliaj de cupru cu unul sau mai multe metale, mai dur și mai rezistent decât cuprul, folosit în turnătorie. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică, corespunzătoare mileniului al II-lea î.e.n., caracterizată prin apariția și dezvoltarea uneltelor și armelor de bronz. ♦ Obiect, (spec.) statuie, statuetă de bronz. ◊ Caracter de bronz caracter tare, de neclintit. [< fr. bronze, it. bronzo].

bronz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bronz (brónzuri), s. n. – Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc. Fr. bronze. – Der. bronza, vb. (a acoperi un obiect cu un strat de bronz; a deveni negru datorită soarelui, a pîrli, a arde soarele); bronzărie, s. f. (atelier de bronzaj).

bronz (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BRONZ s. n. aliaj de cupru cu alte metale, mai dur și mai rezistent decât cuprul. ♦ (fig.) de ~ = a) dens, solid; b) masiv și opac; caracter de ~ = caracter tare. ◊ (p. ext.) obiect de artă din bronz. ◊ pigment metalic galben (sau alb), folosit pentru vopsit obiecte, la zugrăveli etc. (< fr. bronze)

bronz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu unul sau cu mai multe elemente (cu excepția zincului), mai dur și mai rezistent decât cuprul, folosit în turnătorie. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică, caracterizată prin descoperirea metalelor și a bronzului, din care s-au făcut arme și unelte de muncă. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din bronz. – Fr. bronze.

bronz (Dicționaru limbii românești, 1939)
*bronz n., pl. urĭ (fr. bronze, d. it. bronzo, care vine d. pers. birinğ, aramă. Cp. și cu vgr. bronteîon, mașină de imitat tunetu la teatru). Un aliaj galben compus din aramă, cositor și zinc. Obiect de bronz (medalie, statuetă ș.a.). Poet. Tun: bronzu tună.

bronz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bronz s. n., (obiecte) pl. brónzuri

bronz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bronz n. 1. metal artificial, aliaj de aramă, cositor și zinc; dintr’însul se fac monede, clopote, tunuri, instrumente muzicale; 2. clopot de bronz; 3. fig. nesimțitor: inimă de bronz.

bronz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur și mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epocă din istoria societății umane care cuprinde, în general, milen. III-II î. H. și se caracterizează prin descoperirea metalelor și a bronzului, diversificarea tipurilor de unelte și adâncirea diferențierilor sociale. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopsește un obiect. ♦ Culoare arămie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. — Din fr. bronze.