brilănțel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BRILĂNȚÉL,brilănțele, s. n. Diminutiv al lui briliant. – Briliant + suf. -el.
brilănțel(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BRILĂNȚÉL,brilănțele, s. n. Diminutiv al lui briliant1.
brilănțel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BRILĂNȚÉL,brilănțele, s. n. Diminutiv al lui briliant. — Briliant + suf. -el.