brigandaj - explicat in DEX

brigandaj (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRIGANDÁJ, brigandaje, s. n. (Franțuzism) Tâlhărie la drumul mare. – Din fr. brigandage.

brigandaj (Dicționar de neologisme, 1986)
BRIGANDÁJ s.n. Tâlhărie, hoție la drumul mare. [< fr. brigandage].

brigandaj (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BRIGANDÁJ s. n. tâlhărie. (< fr. brigandage)

brigandaj (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRIGANDÁJ, brigandaje, s. n. (Franțuzism) Tâlhărie la drumul mare. – Fr. brigandage.

brigandaj (Dicționaru limbii românești, 1939)
*brigandáj n., pl. e (fr. brigandage). Tîlhărie de codru. Fig. Concusiune, jaf: administrațiunea luĭ n’a fost de cît un brigandaj.

brigandaj (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
brigandáj (livr.) s. n., pl. brigandáje

brigandaj (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
brigandaj n. 1. hoție cu mâna înarmată; 2. jaf, prădăciune revoltătoare.

brigandaj (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRIGANDÁJ, brigandaje, s. n. (Franțuzism) Tâlhărie la drumul mare. — Din fr. brigandage.