briliant - explicat in DEX

briliant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRILIÁNT, briliante, s. n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatră prețioasă, montat în bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. brilánt.

briliant (Dicționar de neologisme, 1986)
BRILIÁNT s.n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă, folosit ca podoabă. 2. Caracter de literă de trei puncte tipografice. [Pron. -li-ant, pl. -te, -turi, var. briant s.n. / < fr. brillant, engl. brilliant].

briliant (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
briliánt (briliántă), adj. – Strălucitor. Fr. brillant. Ca adj., este cuvînt poetic importat al romantismului, fără circulație reală. – Der. briliant (var. berl(i)ant), s. n. (briliant), a cărui var. provine din tc. birlandi, barlandi, ngr. μπιρλάντια; briliantat, adj. (împodobit cu briliante); briliantin, adj. (strălucitor).

briliant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BRILIÁNT s. n. 1. diamant șlefuit în formă de dublă piramidă, piatră prețioasă. 2. caracter de literă de trei puncte tipografice. (< fr. brillant, rus. brilliant)

briliant (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRILIÁNT¹, briliante, s. n. 1. Piatră prețioasă (diamant șlefuit în dublă piramidă) folosită ca podoabă aplicată pe bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] – Fr. brillant.

briliant (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRILIANT², -Ă, brilianți, -te, adj. (Franțuzism înv.) Strălucitor, sclipitor; strălucit. [Pr.: -li-ant] – Fr. brillant.

briliant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
briliánt (-li-ant) s. n., pl. briliánte

briliant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
briliant a. strălucitor. ║ n. diamant tăiat cu mai multe fețe.

briliant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRILIÁNT, briliante, s. n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatră prețioasă, montat în bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] — Din fr. brillant, rus. bril’ant.