brilioancă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)brilioáncă (brilioánce), s. f. – Plantă asclepiadacee, Vincetoxicum officinale. Probabil în legătură cu
sb. brlja, brljaga „mlaștină”,
cf. sb. brljak(a) „nume de pasăre”, „Cinclus aquaticus”, Cihac, II, 28, pune în legătură acest cuvînt cu
pol. brzanka.brilioancă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)brilioancă f. Tr. plantă numită obișnuit
iarba fiarelor. [Origină necunoscută].