brici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [
Pl. și:
briciuri] – Din
sl. bricĩ.brici (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bríci (brice), s. n. – Cuțit de bărbierit. –
Mr. briți. Sl. briči (Miklosich,
Slaw. Elem., 15;
Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701);
cf. alb. brisk, tc. biçak (›
briceag).
brici (Dicționar de argou al limbii române, 2007)brici adj. invar., adv. excelent, formidabil.
brici (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu limbă de oțel. [
Pl. și:
briciuri] – Slav (
v. sl. bricĩ).
bricĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)bricĭ n., pl.
ce (vsl. bg.
bričĭ). Cuțit de ras barba și mustățile.
Acest cuțit taĭe ca bricĭu, taĭe foarte bine.
brici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brici s. n.,
pl. brícebrici (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [
Pl. și:
briciuri] — Din
sl. bricĭ.