bric (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRIC1, bricuri, s. n. Navă cu două catarge, cu pânze pătrate și bompres, uneori și cu motor, folosită în trecut în scopuri militare. – Din
fr. brick.bric (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRIC2 adj. invar.,
s. n. (Franțuzism)
1. Adj. invar. Cărămiziu.
2. S. n. Culoare cărămizie. – Din
fr. brique.bric (Dicționar de neologisme, 1986)BRIC s.n. Corabie cu două catarge, echipată cu pânze pătrate și uneori cu motor. ◊
Bric-goeletă = bric al cărui arbore trinchet poartă vele pătrate, iar celălalt arbore vele aurice. [Pl.
-curi. / < fr.
brick, cf. engl.
brig].
bric (Marele dicționar de neologisme, 2000)BRIC1 s. n. velier cu două catarge și bompres, folosit în trecut ca navă de luptă, iar astăzi ca navă-școală. (< fr.
brick)
bric (Marele dicționar de neologisme, 2000)BRIC2 adj. inv., s. n. cărămiziu. (< fr.
brique)
bric (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRIC, bricuri, s. n. Navă cu pânze și cu două catarge, uneori și cu motor. –
Fr. brick (<
engl.).
bric (Dicționaru limbii românești, 1939)*bric n., pl.
urĭ (fr.
brik, engl.
brig). Un fel de bastiment de războĭ cu doŭă catargurĭ.
bric (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bric1 (culoare)
adj. invar.bric (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bric2 (culoare)
s. n.bric (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bric3 (navă)
s. n.,
pl. brícuri