brăcinar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRĂCINÁR, brăcinare, s. n. 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț.
2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. –
Brăcină (
reg. „cingătoare” <
lat.) +
suf. -ar.