brăcinar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRĂCINÁR, brăcinare, s. n. 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț.
2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. –
Brăcină (
reg. „cingătoare” <
lat.) +
suf. -ar.brăcinar (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))brăcinár s. n., pl.
brăcinare; (în gen.) s. m., pl.
brăcinari, conform
Dicționarului limbii române (Academia Română).
brăcinar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRĂCINÁR, brăcinare, s. n. (
Pop.) Șiretul (sau sfoara, cureaua) cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc. – Din
brăcire (puțin folosit) +
suf. -ar.brăcinar (Dicționaru limbii românești, 1939)brăcinár n., pl.
e (din
brăcirar, d.
brăcire).
Vest. Sfoara cu care se strîng cioareciĭ. Lemnu care unește furca caruluĭ (în care se îmbucă furca caruluĭ). – Și
bîrcinar.brăcinar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)brăcinár, -i, s.m. –
1. Șnur, sfoară, ață împletită cu care se leagă pantalonii (gacii, gatiile) în jurul brâului.
2. Puntea dintre coarnele plugului (de obicei, în forma diminutivă, brăcinăriță); bulfeie, brățară (ALR 1956: 20). – Din brăcie + -ar.
brăcinar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brăcinár (
pop.)
s. n.,
pl. brăcinárebrăcinar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)brăcinar n.
1. Tr. curea de strâns nădragii (sau bracele);
2. fig. spetează ce leagă capetele cracilor la piscul carului.
brăcinar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRĂCINÁR, brăcinare, s. n. (
Pop.)
1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț.
2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. —
Brăcină (
reg. „cingătoare” <
lat.) +
suf. -ar.