borș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BORȘ, borșuri, s. n. Zeamă acră preparată din tărâțe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă;
p. ext. ciorbă preparată cu această zeamă. ◊
Expr. A-i sufla (cuiva)
în borș sau
a sufla în borșul cuiva = a se amesteca (neîntrebat) în treburile cuiva. (
Fam.)
A mânca borș = a minți.
A-i da (cuiva)
borșul = a-i țâșni cuiva sângele din nas.
A se face borș = a se înfuria. ♦ (
Arg.) Sânge. – Din
rus.,
ucr. borșci.borș (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)BORȘ, borșuri, s.n.
1. Lichid acru preparat din tărâțe de grâu și de porumb, peste care se toarnă apă clocotită, lăsat apoi să fermenteze la 24-26 ºC, utilizat pentru acrit supele.
2. Supă tradițională în țările Europei de est, gătită cu legume diverse, cu sau fără carne sau pește, acrită cu borș.
borș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)borș (bórșuri), s. n. –
1. Zeamă acră preparată din fermentarea tărîțelor de grîu. –
2. Ciorbă preparată cu această zeamă. –
3. (
Arg.) sînge.
Rut.,
rus. boršt (Miklosich,
Slaw. Elem., 16). –
Der. borșar, s. m. (poreclă dată soldaților);
borșer, s. n. (vas în care fermentează borșul);
borși, vb. (a fermenta).
borș (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BORȘ, com. în
jud. Bihor; 3.632
loc. (1991 ).
Expl. de balast și petrol. Uzină de alumină. Punct de frontieră rutier, cu Ungaria.
borș (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BORȘ, borșuri, s. n. Zeamă acră, preparată din tărâțe puse să fermenteze în apă;
p. ext. ciorbă acră. ◊
Expr. A-i sufla (cuiva)
în borș sau
a sufla în borșul cuiva = a se amesteca în treburile cuiva. (
Fam.)
A mânca borș = a minți.
A se face borș = a se înfuria. – Rus,
ucr. borșc.borș (Dicționaru limbii românești, 1939)borș n., pl.
urĭ (rut.
boršč, borș și plantă umbeliferă țepoasă
heracléum spondýlium, din care odinioară de făcea borș. [Bern. 1, 109]. V.
borșesc, zborș, bursuc). Apă înăcrită pin dospirea tărîței.
Fertură (de frupt orĭ de post) făcută din această apă, foarte obișnuită la masa Românuluĭ. O porțiune de borș:
adă doŭă borșurĭ! Fig. Iron. Vin prea acru.
A mînca borș (Triv.), a spune minciunĭ.
A nu lăsa pe cineva să-țĭ sufle’n borș, a nu-ĭ permite obrăzniciĭ față de tine.
A te face borș, a te’nfuria, a te face foc. V.
ciorbă.borș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)borș s. n., (ciorbe)
pl. bórșuriborș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)borș n.
1. zeamă acrită prin dospirea tărâțelor într’însa;
2. ciorbă făcută din zeamă de varză;
3. fig. orice lucru acru;
vin, borș curat; nu-i suflă în borș, nu se lasă a fi luat în râs:
mie unuia nu-mi suflă nimeni în borș CR. [Rus. BORȘTŬ].
borș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BORȘ, (
2)
borșuri, s. n. 1. Zeamă acră preparată din tărâțe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă.
2. P. ext. ciorbă preparată cu această zeamă. ◊
Expr. A-i sufla (cuiva)
în borș sau
a sufla în borșul cuiva = a se amesteca (neîntrebat) în treburile cuiva. (
Fam.)
A mânca borș = a minți.
A-i da (cuiva)
borșul = a-i țâșni cuiva sângele din nas.
A se face borș = a se înfuria. ♦ (
Arg.) Sânge. — Din
rus.,
ucr. borșci.