bor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOR1 s. n. Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin. – Din
fr. bore.bor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOR2, boruri, s. n. Margine circulară (răsfrântă) care înconjură calota pălăriei. – Din
fr. bord.bor (Dicționar de neologisme, 1986)BOR1 s.n. Metaloid răspândit în natură sub formă de săruri ale acidului boric. [< fr.
bore].
bor (Dicționar de neologisme, 1986)BOR2 s.n. Marginea ieșită în afară a unei pălării. [Pl.
-ruri. / < fr.
bord].
bor (Marele dicționar de neologisme, 2000)BOR1 s. n. metaloid în natură sub formă de săruri ale acidului boric. (< fr.
bore)
bor (Marele dicționar de neologisme, 2000)BOR2 s. n. marginea circulară ieșită în afară a unei pălării. (< fr.
bord)
bor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BOR1 (‹
fr. {i}; {s}
fr. bor[ax])
s. n. Element chimic (B;
nr. at. 5,
m. at. 10,81,
p. t. 2.300ºC,
p. f. 2.550ºC), semimetal, cristalin, negru-cenușiu, opac, cu luciu metalic; întrebuințat ca adaos la obținerea unor aliaje, cărora le mărește duritatea și rezistența la coroziune, la detecția neutronilor și la protecția contra lor în tehnica nucleară etc. A fost descoperit în 1808 de H. Davy și independent de J.L. Gay-Lussac și L.J. Thenard.
bor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOR1 s. m. Metaloid care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric. –
Fr. bore.bor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOR2, boruri, s. n. Marginea răsfrântă a pălăriei. –
Fr. bord.bor (Dicționaru limbii românești, 1939)1) bor m. (d.
bour, ca
nor d.
nour, după coarnele luĭ drepte).
Trans. (Mediaș). Melc.