bonitate - explicat in DEX

bonitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BONITÁTE, bonități, s. f. 1. Capacitate de plată și de credit; solvabilitate, solvență. 2. Capacitate a unei ape, a unui teren etc. de a fi bine exploatate. – Din germ. Bonität.

bonitate (Dicționar de neologisme, 1986)
BONITÁTE s.f. 1. Calitatea unei zone forestiere de a produce arboreturi mai bune sau mai slabe din punctul de vedere al producției la hectar în material lemnos. 2. (Fin.) Solvabilitate, capacitate de plată și de credit. [< germ. Bonität, cf. lat. bonitas].

bonitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BONITÁTE s. f. 1. încredere pe care o inspiră cineva atunci când solicită un credit; solvabilitate. 2. capacitate a unui teren, a unei ape etc. de a da o anumită producție prin exploatare. (< germ. Bonität)

bonitate (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BONITÁTE s. f. Calitatea unei stațiuni silvice sau a unei zone forestiere de a produce arboreturi mai bune sau mai rele din punctul de vedere al producției la hectar în material lemnos. V. fertilitate. – Germ. Bonität.

bonitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bonitáte s. f., g.-d. art. bonitắții; pl. bonitắți

bonitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BONITÁTE, bonități, s. f. 1. Capacitate de plată și de credit; solvabilitate, solvență. 2. Capacitate a unei ape, a unui teren etc. de a fi bine exploatate. — Din germ. Bonităt.