bonitare - explicat in DEX

bonitare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BONITÁRE, bonitări, s. f. Determinare a calității; apreciere pe baza unor criterii stabilite; clasificare după calitate. ♦ Apreciere complexă a unui animal în vederea selecției. – Cf. bonitate.

bonitare (Dicționar de neologisme, 1986)
BONITÁRE s.f. 1. Operație prin care se apreciază bonitatea unei zone forestiere. ♦ Aprecierea multilaterală a unui animal, a unei păsări în vederea selecției. 2. Bonitarea apelor = determinarea valorii economice a unui curs de apă, a unui heleșteu etc. [< bonitate, după germ. Bonitierung].

bonitare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BONITÁRE s. f. sistem de apreciere a valorii economice a apelor, soiurilor, raselor de animale, plantelor și a calității semințelor etc., prin determinarea bonității. (după germ. Bonitierung)

bonitare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BONITÁRE s. f. (În expr.) Bonitarea apelor = determinarea valorii economice a unui eleșteu, a unui curs de apă etc.

bonitare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bonitáre s. f., g.-d. art. bonitắrii; pl. bonitắri

bonitare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BONITÁRE, bonitări, s. f. Determinare a valorii economice a unui ban pe baza unor criterii stabilite. ♦ Apreciere complexă a unui animal în vederea selecției. — Cf. bonitate.