bocit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOCÍT s. n. Faptul de
a (
se)
boci. –
V. boci.bocit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOCÍT s. n. Faptul de
a (se) boci.bocit (Dicționaru limbii românești, 1939)bocít n., pl.
urĭ. Acțiunea de a boci deseori.
bocit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bocít s. n.bocit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bocit a. care a fost jelit:
mort bocit. ║ n. bocire:
nu-i vreme de bocit.bocit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOCÍT s. n. Faptul de
a (se) boci. —
V. boci.