boci - explicat in DEX

boci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete la înmormântarea cuiva. – Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.).

boci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bocí (bocésc, bocít), vb. – 1. A se plînge, a se jelui. – 2. A cînta bocete la înmormîntare. Lat. *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; cf. *vōceāre, de unde it. bociare „a publica”, gal. abujar „a zăpăci cu strigăte”, port. bocear „a vorbi, a striga” (Parodi, Rom., XVII, 52). Schimbarea de conj. ar putea fi tîrzie, și datorată conjug. sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă,dacă se iau în vedere redusa răspîndire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci. Der. boceală, s. f. (plînset, lamentație); bocet, s. n. (plîns zbuciumat, vaiet; cîntare de mort, lamentație improvizată), der. de la vb., ca plînset, rîset, strigăt, țipăt de la vb. respective (Giuglea, Concordances, 19, propune un lat. *vōcĭtum, care nu pare indispensabil); bocitor, adj. (care bocește); bocitoare, s. f. (femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormîntări). Din rom. provine sb. bočitise „a certa” (Cihac, I, 26).

boci (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge intens (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A plânge cu bocete după un mort; a jeli. – Din boace (puțin folosit, <lat. vox, vocis).

boci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocésc, imperf. 3 sg. boceá; conj. prez. 3 să boceáscă

bocì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bocì v. a plânge cu jale, a se văita. [Dela dial. (Muscel, Banat) boace, glas = lat. VOCEM].

boci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete (2). — Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.).