bocciu - explicat in DEX

bocciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BOCCÍU, -ÍE, boccii, adj. (Pop. și fam.; despre oameni) Care are trăsături grosolane, urâte. ◊ Nas bocciu = nas urât. ♦ Fig. (Substantivat; rar) Bădăran. – Din tc. bokçu „ticălos”.

bocciu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
boccíu (boccíi), s. m. – 1. Latrinar, vidanjor. – 2. Grosolan, necioplit. Tc. boǵçi (Șeineanu, II, 55).

bocciu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BOCCÍU, -ÍE, boccii, adj. (Despre oameni) Care are trăsături grosolane, urâte. ♦ Fig. (Substantivat) Bădăran; om prost, nerod. – Tc. bokçi.

bocciu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
bocciu, -ie, boccii adj. (pop.) urât, cu trăsături grosolane

bocciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
boccíu (fam.) adj. m., f. boccíe; pl. m. și f. boccíi

bocciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bocciu (bucciu) m. 1. cel ce taie vitele la zalhana; 2. fig. mitocan: nu face pentru d-ta să stai între boccii CAR. [Învechit bocciu, curățitor de latrine = turc. BOKČY]. ║ a. fam. 1. grosolan, ordinar vorbind de oameni sau de lucruri; 2. Mold. bucciu la cap, gros, tâmpit.

bocciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BOCCÍU, -ÍE, boccii, adj. (Pop. și fam.; despre oameni) Care are trăsături grosolane, urâte. ◊ Nas bocciu = nas urât. ♦ Fig. (Substantivat; rar) Bădăran. — Din tc. bokçu „ticălos”.

bocciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
boccíŭ, -ie adj. (turc. bočky). Triv. Grosolan, ordinar: om, lucru bocciŭ. S.m. Vechĭ. Curățitor de latrine (bucciŭ). Tăĭetor de vite, parlagiŭ.