bocet - explicat in DEX

bocet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÓCET, bocete, s. n. 1. Plâns zbuciumat, însoțit de vaiete, strigăte, tânguiri; jalet, vaiet. 2. Lamentație improvizată, de obicei versificată și cântată pe o anumită melodie, care face parte din ritualul înmormântărilor (la țară); cântare de mort. – Boci + suf. -et.

bocet (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
BÓCET (‹boci) s. n. 1. Plîns însoțit de vaiete, tînguiri, strigăte. 2. Specie de poezie populară rituală, integrată ceremonialului de înmormîntare, construită în jurul unor simboluri fixe („Cîntecul Craiului”, „Cîntecul zorilor”).

bocet (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BÓCET, bocete, s. n. 1. Plâns zbuciumat, însoțit de vaiete; tânguire. 2. Compunere, versuri tradiționale, rituale, îngânate, spuse cu glas jalnic la înmormântări. – Din boci + suf. -et.

bocet (Dicționaru limbii românești, 1939)
bócet n., pl. e (d. bocesc, cu suf. et ca’n plînset). Plînset cu voce. Cîntec de jale la morțĭ.

bocet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bócet s. n., pl. bócete

bocet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bocet n. 1. cântec de jale ce se rostește la morți; 2. plânset cu țipete și vaiete. [Derivat din boci, lit. strigăt de jale, corespunzând sinonimului vocero din Corsica].

bocet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BÓCET, bocete, s. n. 1. Plâns zbuciumat, însoțit de vaiete, strigăte, tânguiri; jalet, vaiet. 2. Specie de poezie populară, rituală, care însoțește manifestările funerare; cântare de mort. — Boci + suf. -et.