boboc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOBÓC, boboci, s. m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe să se deschidă.
2. Pui de gâscă sau de rață. ◊
Expr. A paște (sau
a păzi)
bobocii = a-și pierde vremea degeaba.
A da (
mâncare)
la boboci = a vomita. ♦
Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; ageamiu;
p. restr. recrut; student în primul an. – Din
ngr. bubúki.boboc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bobóc (bobóci), s. m. –
1. Floare care începe să se deschidă. –
2. Frumusețe, minunăție. –
3. Pui de rață sau de gîscă. –
Mr. bubuche, megl. babuchie. Ngr. μπουμπούϰι (Cihac, II, 639; DAR),
cf. alb. bubukje. –
Der. îmboboci, vb. (a se deschide, a se desface),
cf. mr. mbubuk isescu.boboc (Dicționar de argou al limbii române, 2007)boboc, -oacă, boboci, -oace s. m., s. f. 1. (
stud.) student în anul întâi.
2. (
șc.) licean în clasa a IX-a.
3. tip ageamiu.
boboc (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BOBOC, Alexandru (
n. 1930, Dumbrava,
jud. Mehedinți), filozof român.
M. coresp. al
Acad. (1991),
prof. univ. la București. Preocupat de filozofia culturii și filozofia limbajului („Confruntări de idei în filozofia contemporană”). Monografii de istorie a filosofiei („Kant și neokantianismul”).
boboc (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BOBOC, Nicolae (1920-1999,
n. Ilia,
jud. Hunedoara), dirijor și compozitor român. Dirijor al filarmonicilor din Arad și Timișoara și al Operei Române din Timișoara. Predlecție pentru repertoriul modern și contemporan. Muzică simfonică (suita „Țara Hălmagiului”), de cameră și corală.
boboc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOBÓC, boboci, s. m. 1. Caliciul care conține floarea înainte de a se deschide și a se dezvolta deplin; floarea nedeschisă și nedezvoltată deplin. ◊
Fig. Un boboc de fată. 2. Pui de gâscă sau de rață. ◊
Expr. Toamna se numără bobocii = numai la stârșit se poate aprecia rezultatul unui efort.
A paște (sau
a păzi)
bobocii = a-și pierde vremea degeaba. ♦
Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; (prin restricție) recrut. –
Ngr. bubúki.boboc (Dicționaru limbii românești, 1939)bobóc m. (sîrb.
bobuk=klobuk, clăbuc, bobiță de aer; rus.
bobók, grăunte, d. dim.
bob, bob, de unde și ngr.
bubúki, boboc, alb.
bubukĭe, boboc, rudă cu vgr.
bombýkion, gogoașă, și decĭ și cu rom.
bumbac). Mugur de floare, floare înaĭnte de a deschide.
Fig. Un boboc de fată, o fată foarte frumoasă. Puĭ de pasăre înotătoare, fofoloc:
boboc de rață. Fig. Iron. Om naiv:
ești boboc, băĭete! Adv. Coz, ca un boboc de floare:
frumoasă boboc, boboc de frumoasă. Cu inima boboc de bucurie, foarte vesel.
boboc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bobóc s. m.,
pl. bobóciboboc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)boboc m.
1. potirul ce conține floarea înainte de a se deschide și a se desvolta pe deplin;
2. floare nedesvoltată de trandafir;
3. fig. tânăr și frumos, în prima floare a tinereții:
un boboc de fată; 4. puiu de gâscă sau de rață. [Gr. mod. BUBUKI]. ║ adv. ca un boboc de floare:
frumoasă boboc.boboc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOBÓC, boboci, s. m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe să se deschidă.
2. Pui de gâscă sau de rață. ◊
Expr. A paște (sau
a păzi)
bobocii = a-și pierde vremea degeaba.
A da (mâncare) la boboci = a vomita. ♦
Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; ageamiu;
p. restr. recrut; student în primul an. — Din
ngr. bubúki.