blanșiruire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLANȘIRUÍRE s. f. Operație de curățire a dosului pieilor tăbăcite. –
Cf. fr. blanchir, germ. Blanschieren.blanșiruire (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BLANȘIRUÍRE s. f. Operație de îndepărtare a părților neomogene de pe dosul pieilor tăbăcite. – Din
blanșir.blanșiruire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)blanșiruíre s. f.,
g.-d. art. blanșiruíriiblanșiruire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BLANȘIRUÍRE s. f. Curățare a părții cornoase a pieilor tăbăcite, îndepărtând, prin răzuire, un strat foarte subțire de piele. —
Cf. fr. blanchir, germ. blanschieren.