blanșir - explicat in DEX

blanșir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BLANȘÍR, blanșiruri, s. n. Rest nefolositor rezultat de la blanșiruire. – Cf. blanșiruire.

blanșir (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BLANȘÍR, blanșiruri, s. n. Deșeu rezultat de la blanșiruire. – După germ. [Reste von] Blanchieren.

blanșir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
blanșír s. n., pl. blanșíruri

blanșir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BLANȘÍR, blanșiruri, s. n. Deșeu sub formă de fâșii de piele, rezultat în urma blanșiruirii. — Cf. blanșiruire.