blajin - explicat in DEX

blajin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BLAJÍN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ (Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, f. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.

blajin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
blajín (blajínă), adj. – Blînd, omenos, pașnic. Sl. blažinŭ „bun” (Miklosich, Lexicon, 30). S-a confundat cu blajin, s. m. (în mitologia pop., popor fericit care trăiește aproape de râul Sîmbăta), ce provine din sl. blaženŭ „preafericit”.

blajin (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BLAJÍN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Bun la inimă; blând, pașnic, prietenos. ♦ (Despre figură, fire, manifestări ale oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe; binevoitor. – Slav (v. sl. blažĕnŭ).

blajin (Dicționaru limbii românești, 1939)
blajín, -ă adj. (vsl. blažĭnŭ, blažinyĭ, bun, și blaženŭ, fericit, part. d. blažiti, a ferici, adică „a face bun”, d. blagŭ, bun). Bun și blînd: om blajin. Adv. A vorbi blajin. M. pl. Mold. Niște oamenĭ bunĭ și evlavioșĭ care, după credința poporuluĭ, trăĭesc undeva departe, pe lîngă apa Sîmbeteĭ, la marginea lumiĭ. Paștele lor cade Lunea după Duminica Tomiĭ, iar despre asta el nu află decît atuncĭ cînd ajung la eĭ cojile de oŭă roșiĭ, pe care poporu înadins le aruncă pe rîurĭ, ca să ajungă și la eĭ vestea învieriĭ luĭ Hristos. În Buc. se numesc Rocmanĭ.

blajin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
blajín adj. m., pl. blajíni; f. blajínă, pl. blajíne

blajin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
blajin a. bun la inimă, blând și binevoitor. [Slav. BLAJINŬ, bun, fericit].

blajin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BLAJÍN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, m. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. — Din sl. blažĕnŭ.