binișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BINIȘÓR adv. Diminutiv al lui
bine. ♦ Cu băgare de seamă; fără grabă, cu calm. ◊
Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! ♦ Cu blândețe, prietenos. ◊
Expr. (Substantivat) (
A lua pe cineva sau
a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu răbdare, cu tact. –
Bine +
suf. -
ișor.